joi, 13 martie 2014

Concert caritabil pentru Cristina Tau, tânăra care suferă de o boală gravă și are nevoie de ajutorul nostru

Va asteptam cu drag la concert
Sub genericul Music Heals, clubul Rost va fi gazda unui concert caritabil, fondurile obţinute în urma acestuia fiind donate Cristinei Tau, care a fost diagnosticată cu Distonie generalizată, o formă rară de suferinţă care la stadiul avansat în care se află, necesită o intervenţie costisitoare la nivelul creierului. Operaţia se poate efectua doar la Clinica Medicală din Hannover, Germania. „Primele semne ale bolii au apărut la vârsta de 10 – 11 ani, la piciorul drept, lucru care mă impiedica să umblu corect. În timp ce alţi copii se jucau şi se bucurau de copilărie, eu începeam să umblu din spital în spital, iar primii care au investigat problema mea au fost medicii ortopezi. În toamna anului trecut,  am ajuns din nou la Bucureşti pentru confirmarea diagnosticului de “Distonie generalizată” şi pentru a afla mai multe informaţii legate de intervenţia numită Deep Brain Stimulation (DBS) sau Stimulare cerebrală profundă. Împreună cu mama, am plecat în Germania la Hannover, pentru un consult, în urma căruia am aflat că singura şansă de îmbunătăţire a calităţii vieţii mele, alături de menţinerea la un nivel acceptabil a simptomatologiei bolii, este intervenţia  Deep Brain Stimulation şi am fost programată de urgenţă, însă costurile operaţiei şi a spitalizării sunt foarte ridicate.
Cu toate greutăţile pe care le întâmpin, nu mi-am pierdut speranţa, cred că mâinile şi priceperea medicului din Germania să facă minuni, să facă ca viaţa mea să fie mai uşoară, să pot vorbi, să fiu înţeleasă şi să pot merge“, spune Cristina Tau, pe blogul ei personal. Concert Caritabil Music Heals va avea loc sâmbătă 22 martie de la ora 21 la clubul Rost, unde vor cânta Signatura Rerum (Symphonic Black Metal – Timişoara), Raven Tears (Melodica Death Metal – Timişoara), Grave for Sale (Surf Rock – Timişoara), So What? (Ska Punk – Oradea) şi Eventual (Hard Rock/Heavy Metal – Timişoara), iar biletele costă zece lei. Pentru cei care doresc să contribuie, în măsura prosibilităţilor, la şansele Cristinei de a se însănătoşi, stau la dispoziţie următoarele conturi în care se pot face donaţii în contul în lei: RO68BRDE360SV70816143600 sau în contul în euro: RO64BRDE360SV70816223600, deschise la BRD Timişoara. Mai multe informaţii despre Cristina Tau, pot fi găsite pe http://elenacristy.blogspot.ro/
sursa: Press Alert

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu